Rațiile la jocul de baccarat
Baccaratul este un joc destul de simplu de jucat, care are la bază principiul de 50/50 din timpul pantofului de decartare. Dacă vrei să câștigi bani muți totuși, atunci trebuie să te familiarizezi cu unele detalii, cum ar fi faptul că te poți aștepta ca numărul de singulare să fie același cu cel de serii. Mai mult, ar trebui să știi că în fiecare pantof vor fi un număr egal de serii de câte două, de trei sau mai multe de pariuri câștigătoare pe Jucător sau Bancher, denumite serii câștigătoare. Principiul 50/50 amintit mai sus poate fi destul de folositor pentru că te ajută să beneficiezi de faptul că pantoful are o variație de aproape 50-50 de puncte.
Așa cum știi deja, Bancherul și Jucătorul au șanse egale de a câștiga indiferent de câte mâini anterioare și-au adjudecat sau au pierdut până la un anumit punct. Acest lucru se numește independență și exemplele despre cum are loc asta de mai jos arată că avem de-a face cu ceva real. Șansa de a prinde trei câștiguri pe Bancher sau trei câștiguri pe Jucător este de 1 în 6.
Chiar și așa, asta nu înseamnă că trei pariuri consecutive câștigate de Bancher vor veni o dată la fiecare 6 ture. Frecvența e o dată în șase în medie. Poate că vei sta mai mult timp ca să vezi trei pariuri adjudecate Bancherului unul după altul, sau poate că se va întâmpla imediat ce te vei alătura unei mese de baccarat. E important să știi că poți să fii încrezător în distribuția câștigurilor de câte trei mâini. Același lucru este valabil și pentru singulare, acele mâini care sunt câștigate de Bancher după o serie de câștiguri ale Jucătorului și urmate tot de o serie de câștiguri ale acestuia din urmă.
Oricum, anumite estimări au intenția de a te ajuta să îți faci o idee mai bună despre la ce să te aștepți în medie după ce joci pentru o perioadă de timp mai îndelungată. Dacă te aștepți la 50-50 ca și medie, poți să te referi la acest lucru ca la un punct de balanță. Dacă deznodământul se abate mult de la această balanță stabilită, poți să spui că pantoful este descentrat. Din fericire, ești complet îndreptățit să prezici cât de des pantoful urmează să facă acest lucru. Totuși, pantoful poate rămâne descentrat, chiar dacă tot ce poți face tu ca jucător este să pariezi că se va recentra.
Pantoful de decartare, cheia jocului?
Poți să verifici de asemenea de câte ori pantoful ajunge să fie descentrat. De exemplu, poți să fii atent la seriile pe care un pantof tipic le conține. În cele mai multe cazuri numărul acestora este de 18. Să zicem că ne așteptăm ca jumătate din aceste serii să țină până la două mâini, iar următoarele nouă să aibă lungimi de trei mâini sau mai mult. În fapt, o serie înseamnă cam 6% având în vedere că cea de nouă variază în jurul punctului de 50%.
Câteodată, s-ar putea să ai un pantof cu 14 serii de doi și patru serii de trei sau mai multe mâini consecutive. Deci, care ar fi frecvența acestor serii? Dacă întâlnești 13 serii, acest lucru te sare cu patru peste limita de 50%. Având în vedere că fiecare serie adăugată reprezintă 6%, totalul este 24%. Astfel, cele 50% adăugate vor aduce un total de 74%. Cu alte cuvinte, poți să te aștepți să ajungi de la 0 la 13 în 74% din cazuri în ceea ce privește seriile de câte două mâini. Bazându-ne pe aceste calcule, poți trage concluzia că te poți aștepta la mai mult de 14 serii de doi din cele 18 serii în 26% din cazuri. Mai mult, te poți aștepta la cel puțin 14 serii de câte trei în 26% din timp.
Procentajul seriilor de mâini consecutive
Pentru a determina procentajul de serii consecutive de durată mare, trebuie să adaugi mereu acel 6% amintit. Ar trebui să te aștepți la între 0 și 15 serii de două mâini pentru Bancher sau Jucător din cele 16 în 86% din timp, în timp ce te poți aștepta la între 0 și 17 mâini din 18 în 98% din cazuri. Aceste procentaje depind și de numărul de serii, însă sunt deosebit de utile pentru a te familiariza cu rația de serii de câte două și de câte trei mâini consecutive sau mai multe. Așa cum am arătat mai înainte, au fost și patru serii de câte două mâini și patru care au trecut de suma de două mâini câștigătoare la fel. Astfel, rația prognozată este de mai puțin de 26% din timp pentru că 14:4 face mai puțin decât 3:1 în favoarea seriilor de câte două.
Asta înseamnă că rația de 3:1 poate fi privită ca 75% din una și 25% din alta. În cazul unei rații de 5:1, asta înseamnă că punctul de 86% a fost atins. Nivelul de 92% e atins la o rație de 6:1. Să vedem ce se întâmplă dacă ar fi doar nouă serii. Totuși, prognozele în acest caz sunt jumătate să fie serii de câte două, însă aici, variabilitatea din jurul valorii de 50% este mai mare. Rația este de 8:1 și trebuie să fii foarte atent când folosești aceste informații ca și de sine stătătoare, mai ales când numărul de serii este mai mic.
Obiectivul tău este să începi să pariezi că șansa pentru ca pantoful să părăsească starea de balans este mică. În acest caz rația de 3:1 pare a fi un bun punct de pornire. În cazul în care pantoful se de-balansează, poți să mărești mai departe pariul care nu va rămâne atât de instabil. Nu este indicat să pariezi împotriva unui tilt într-o serie incipientă a jocului pentru că rația se schimbă prea repede. În schimb, mai bine aștepți până ce pantoful este pe jumătate terminat.
Trebuie să te informezi de asemenea că nu este chiar atât de important dacă rația este 3:1 sau 1:3. Ce este cu adevărat important este să pariezi pe orice ar determina rația să scadă la 1:1. Poți începe să pariezi cu o miză inițială rezonabilă când rația ajunge la 3:1 sau 1:3. Să zicem că unitatea de pariere de bază este în cazul tău 25 de dolari și faci 50 de dolari cu un pariu de 3:1 în rație. Aici, folosirea unui sistem de dublare automată este nerecomandată.
Dacă faci un pariu de 50 de dolari la o rație de 12:4 și pierzi, rația crește la 13:4. Creșterea de la 3:1 la 3,25:1 nu este atât de mare și jucătorii sunt tentați să parieze încă 50 de dolari. Dacă al doilea pariu este de asemenea unul necâștigător, rația merge la 3,5:1. Deci, cel mai sensibil lucru pe care îl poți face este să pariezi 100 de dolari sau mai mult.
Ai nevoie de o metodă eficientă și nu atât de detaliată pentru a ține evidența acestor rații. Unii jucători preferă să facă asta în felul următor: aceștia țin evidența numărului cumulat de singulari, prin scrierea numărului acestora deasupra fiecărei coloane cu un singular de pe tabelul de scor. Vei vedea că fiecare coloană care are o serie, are de asemenea un număr încercuit deasupra ei. Numărul total din primul rând este determinat de numerele pe care fiecare intrare din rând le primește.